Sfințirea Capelei Artiștilor de la Ateneul Național din Iași, moment de înaltă însemnătate spirituală pentru întreaga echipă

Într-un an cu o încărcătură istorică majoră pentru Ateneul Național din Iași, echipa instituției, sub atenta coordonare și implicare a managerului său, domnul Andrei Apreotesei, a decis să ofere mai mult decât să primească, să facă și nu să aștepte de la alții schimbările în bine pe care cu toții le dorim și, nu în ultimul rând, să mulțumească lui Dumnezeu, căci nimic nu se poate fără El.

Astfel, ieri, în data de 23 mai 2019, a avut loc sfințirea capelei Ateneului ieșean, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Locul de rugăciune este închinat Sfântului Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor și al făuritorilor de spectacole și Sfintei Cecilia, protectoarea muzicienilor, a compozitorilor, cântăreţilor, lutierilor şi poeţilor.

„Trăim momente de aleasă însemnătate, momente, cu siguranță, emoționante. Cred că dintre toate lucrurile frumoase pe care le-am făcut împreună cu echipa Ateneului în acești trei ani, capela este, de departe, cel mai sensibil și mai frumos. Sper să putem fi vrednici să ducem mai departe ceea ce înaintașii noștri au avut providența de a începe în urmă cu un secol și nu pot decât să mă bucur că, după 100 de ani, Ateneul reușeste să fie un exemplu, reușeste să facă premiere, nu doar artistice ci, iată, și spirituale”, a declarat managerul Ateneului Național din Iași, domnul Andrei Apreotesei.

După slujba de sfințire, Andrei Apreotesei, Managerul Ateneului Național din Iași, a fost distins cu „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”.

Ateneul Național din Iași este prima instituție de cultură din România care deține o capelă proprie, destinată artiștilor și amenajată în zona prin care aceștia intră pe scenă. Interiorul locului de rugăciune are aspectul unei biserici de sat de acum 100 de ani în care se află icoane și obiecte de cult vechi colecționate din mai multe zone ale țării.

STIRI RECENTE

Medalii de aur și argint pentru studenții TUIASI la Olimpiada internațională ...

Ridesharing-ul intră în legalitate. Guvernul a adoptat OUG

K. Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului

Atenție ce mâncați pe litoral! 8 terase din 10 controlate, închise ...

Află în ce an a fost construit fiecare bloc din Iași

S-au afișat rezultatele la evaluarea națională