Prima ediție a Festivalului Teatrelor Independente (FIT), 9 – 12 mai

Cu peste 120 de participanți din București, Bacău, Oradea, Sibiu, Constanța, Turda și Iași, FIT 2019 promite să aducă bucurie spectatorilor, prin punerea în scenă a 13 spectacole de comedie, unul mai antrenat și mai incitant decât altul. Pe lângă aceste acte cultural-artistice, organizatorii au pregătite și surprize pentru cei care vor dori să participe la festival, astfel încât îi îndemnăm pe toți să fie atenți la pagina de facebook a festivalului www.facebook.com/FITAteneu/ și la site-ul instituției  www.ateneuiasi.ro.

Spectacolele vor fi susținute în următoarele zone din Iași: Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Unirii în Pavilionul Ateneului Național din Iași, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” și Alila.

Copiii se vor putea bucura de comedii în cursul dimineții, începând cu ora 11.00, iar adulții, de la 19.00, 20.00 sau 21.00.

„Un astfel de proiect lipsea din programul local al festivalurilor, iar maniera în care Iașul sprijină și promovează teatrele românești independente, formate doar din actori profesioniști, demonstrează că orașul nostru este o veritabilă Capitală Culturală a României”, a precizat domnul Adi Afteni, directorul Festivalului Teatrelor Independente 2019.

Biletele pentru FIT pot fi achiziționate de pe www.ateneuiasi.ro, sau de la casieria Ateneului Național din Iași, în intervalul orar 10.00 – 16.30.

Link către evenimentele din FIT: https://www.facebook.com/pg/FITAteneu/events/?ref=page_internal.

STIRI RECENTE

Pe 6 mai, TUIASI va fi gazda prezentării Programului Oficial de Internship ...

Program Cinema Ateneu 15-21 aprilie

American Independent Film Festival începe astăzi, la Cinema Ateneu!

Locuri de muncă în străinătate pentru români

Polițist obligat să achite daune morale unui infractor

Iași: Noi străzi cu sens unic ori cu oprirea interzisă, şi noi treceri ...